Copilul divin – Tatjana Gromača

aprilie 28, 2021

Copilul divin – Tatjana Gromača, nr.pagini 176, format 14 x 21 cm, an aparitie 2019 

Volumul Copilul divin: roman pentru adulții care ar dori să rămână copii solicită un cititor atent, pregătit să se ocupe de propriile traume. Autoarea prezintă modul în care o persoană care suferă de o boală mintală și care se confruntă cu aceasta la toate nivelurile, din exterior până în cele mai intime străfunduri, se deschide înaintea cititorului. Eroina principală este mama naratoarei a cărei soartă constituie prilejul de a dezvălui, într-un limbaj direct și fără adăugiri de prisos, cele mai ascunse traume ale unei societăți reticente la suferința celorlalți, o societate marcată de războaiele iugoslave.
Traducator: Maria Lațchici


Fragment din carte:
În zilele liniștite și frumoase, când încă nu se putea bănuinici pe departe nimic așa de rău, de negru, de incredibil șiabsolut nefiresc, îngrozitor, ilogic, bolnav, animalic și pervers,cum s‑a și petrecut mai târziu în realitate, când oamenii s‑autransformat peste noapte în fiare și au început să‑și spinteceunii altora pântecele și să‑și devoreze organele, să dea foc lacase și să violeze femeile, soții, copiii, bătrânii și bătrânele, toatela un loc fiind mai sălbatice decât cele mai fioroase animaleînsetate de sânge, deci în timpul complet nevinovatei, aflateîncă în leagăn, și liniștitei păci, când se supăra rău și turba fărăun motiv anume, de ce se ajunge la supărare și furie în general,mama avea obiceiul să strige O să mă băgați în balamuc!Era strigătul ei preferat, care, în final, s‑a și adeverit, așacum în basm s‑a adeverit și strigătul soției cârciumarului căîi va crește un cârnat pe nas. În final, sau, în orice caz, totușiînainte de sfârșit, într‑o bună zi, mama a ajuns, în cele din urmă,la balamuc. 
Așa că noi toți, împreună cu mama, ne‑am putut convinge
din prima că balamucul este, de asemenea, un loc destul de
normal și că aici adesea se află și cei care sunt mult mai sănătoși
și normali decât cei mulți care se află în așa‑zisa libertate, mai
ales din cei care în așa‑zisa libertate sunt, vezi Doamne, oameni
importanți, de vază și cu putere.
De pildă, mama era absolut sănătoasă și normală, doar că
era agitată, și agitată era din cu totul alte motive, de neînțeles,
pe care, de altfel, nimeni dintre cei care ar fi trebuit nici nu a
încercat să le înțeleagă, fiindcă nimeni nu voia să se apropie
serios de soarta mamei și să empatizeze cu ea. În orice caz,
judecățile mamei erau normale, dar, datorită normalității lor,
erau diferite de cele ale lumii din afară, așa că, într‑un fel, pentru
ea a devenit insuportabil să trăiască și să socializeze cu alții în
interiorul acestei lumi, având în vedere că era „prea normală”
ceea ce, într‑un fel, se învecina cu anormalul