Călătorii în centrul gândirii – Alexandru Vlad Ciurea

aprilie 28, 2021

Călătorii în centrul gândirii – Alexandru Vlad Ciurea, nr.de pagini 304, format 15 x 20 cm


Este o carte-interviu în care medicul, dar și omul se dezvăluie. Aflăm despre copilărie, școală și facultate, despre valorile în care a fost educat. Sunt relatate întâmplări interesante pentru cititor, care altfel nu ar putea fi cunoscute. Este dezbătută situația neurochirurgiei românești, din perioada comunistă până astăzi, precum și cea a sistemului de sănătate.Un loc aparte îl ocupă, în carte, poveștile despre viață, suferință și vindecare spuse de pacienți. În final, găsim articole de opinie, de analiză politică și socială, iar alte câteva texte reflectă pasiunea profesorului pentru istorie.

Fragment din carte:
L‑am cunoscut la Brașov, într‑o după‑amiază de toamnă. Știam că urma să vină, știam de la partid că urma să candideze pentru un fotoliu de senator. Două lucruri m‑au intrigat înainte de a‑l cunoaște. Primul, felul în care a acceptat de la distanță, fără să negocieze, propunerea conducerii de partid de a candida în zona muncitorească a Brașovului – cartierele Roman, Tractorul, Bartolomeu. Pentru un neurochirurg celebru, profesor universitar și membru al Academiei de Științe Medicale, erau mai potrivite cartierele centrale. Ca manager de comunicare în campanie, l‑am cerut acolo. Mi s‑a răspuns că profesorul a acceptat propunerea fără să comenteze. Al doilea lucru care m‑a uimit a fost biografia profesorului. Era povestea unui medic teribil, un greu al neurochirurgiei mondiale. CV‑ul schițat ocupa nu mai puțin de optsprezece pagini… Mi s‑a părut mai degrabă un ofițer de modă veche, de undeva din perioada interbelică, ferm și boier totodată. Spatele drept, ținuta impecabilă, costum gri cu dungi, cravată și o batistă în buzunarul de la piept. Își aranja din când în când părul alb, pieptănat pe spate. O șuviță cobora uneori către frunte. Și‑a pus lodenul pe cuier și l‑a îndreptat, scurt, cu mâna.Mi‑a strâns mâna ferm, s‑a uitat o clipă în ochii mei, a zâmbit un pic și s‑a așezat pe unul dintre scaunele drepte din sala de consiliu, sală care devenea, zi după zi, sediu de campanie. A scos din servietă un dosar cu foi albe – atunci am aflat că își notează tot ce vorbește – și un stilou. A zâmbit iar și m‑a privit din nou, cu atenție. Lângă el a luat loc șeful campaniei din partea partidului. – Cum stăm, Tudor dragă? m‑a întrebat după câteva cuvinte de prezentare reciprocă. Vocea puternică, dicția impecabilă. Un om obișnuit cu amfiteatrele mari. Sigur pe el, fără vreo îndoială. Felul în care rostea cuvintele era al unui domn pursânge. Mi‑a plăcut din prima clipă. Era un candidat pe cinste, unul dintre aceia cărora nu trebuie să le spui de două ori ce au de făcut, nu trebuie să le traduci conceptele la fiecare întâlnire. L‑am întrebat de ce a acceptat colegiul, că nu i se potrivește. S‑a uitat din nou în ochii mei, a zâmbit. – Dragă Tudor, sunt un om disciplinat, am venit să ajut partidul, nu am ce negocia, nu am ce comenta. Sunt sigur că vom face o treabă bună. – Cât puteți să stați la Brașov? – Toată campania. Sunt la dispoziție. Mai am câteva lucruri de rezolvat, dar nu mai mult de o zi sau două. Sunt în concediu, am anunțat pe toată lumea. O să am câteva operații, sunt mai complicate și trebuie să fiu acolo, dar plec seara din Brașov, iar a doua zi revin. – Cartierele astea sunt grele, vor trebui luate la pas, trebuie intrat în blocuri și bătut la uși… – Mie să îmi spuneți ce am de făcut. Fac tot ce înțeleg că trebuie făcut. Cu precizarea aceasta s‑a încheiat întâlnirea, urma să ne revedem a doua zi, să începem construirea profilului de candidat. După plecarea profesorului, șeful de campanie s‑a uitat întrebător la mine.